Cartea de Aur





SCHITUL MIRONESTI

Shitul Mironesti Biserica Sf. Nicolae din Mironesti, declarata Monument Istoric si de arhitectura religioasa de categoria A, este considerata unul dintre putinele monumente medievale din Câmpia româna care îsi pastreaza arhitectura originala.
Coiani, rezidenta stolnicului Constantin Cantacuzino este un ansamblu cu existenta efemera. Vom prezenta în cele ce urmeaza trei documente ce vorbesc despre aceasta asezare de-a lungul vremii.
Este foarte greu de stabilit perioda în care a aparut si s-a consolidat asezarea existenta în prezent, sau cu atât mai mult anul înfiintarii ei. Descoperirile arheologice au aratat ca înca din epoca bronzului au existat asezari pe acest teritoriu.
Conditiile naturale oferite de zona în care este asezat satul Mironesti, au fost dintre cele mai favorabile dezvoltarii comunitatilor care si-au gasit adapostul si linistea aici si care secole si milenii fara întrerupere au populat si împrejurimile actualei azezari.
Începând din perioada târzie a Evului Mediu detinem pe lânga vestigiile arheologice si documente scrise care atesta în mod clar existenta si continuitatea pe aceeasi vatra a reseditei de la Coiani – Mironesti.

Prima atestare documentara dateaza din vremea domnitorului Radu Paisie. Acesta într-un hrisov de danie din 20 martie 1542 aminteste pentru prima data de numele satului: "Din mila lui Dumnezeu, Io Radul voievod si domn a toata tara Ungrovlahiei, fiul marelui si preabunului Radul Voievod. Da domnia mea aceasta porunca a domniei mele cinstitului dregator lui jupan Detco, mare armas, ca sa-i fie selistea numita Nedeia mare cu tot hotarul si baltile (...) Pentru ca aceasta seliste si de asemenea si baltile au fost domnesti si ale domniei mele iar cinstitul dregator al domniei mele jupan Detco armas, le-a capatat cu dreapta si credincioasa slujba de la domnia mea.
Pentru aceea a dat li domnia mea ca sa-i fie de ocina si de ohaba si lui si fiilor lui si nepotilor si stranepotilor lui si de nimeni neatins dupa spusa domniei mele.
Iata si martori punem domnia mea: jupân Staico, fost mare vornic si Jupân Coada, mare vornic si jupân Tatul, mare logofat si Udriste vistier si Dragomir spatar si Asbul stolnic si Cracea Paharnic si Badea comis si Stanciul mare postelnic. Ispravnic Draghia mare clucer.
Scrs în Coiani. Luna martie, 20 zile în anul 7050 (1452).
Io, Radul voievod, din mila lui Dumnezeu domn."

Este pentru prima data când într-un document scris apare numele satului Coiani, nume pe care satul l-a purtat pâna în 1926 când denumirea s-a schimbat în Mironesti, dupa numele boierului Mironescu ce stapânea pe atunci majoritatea pamânturilor mosiei satului.

Un alt document care amintesete de Coiani, este o însemnare facuta pe o Evanghelie de catre Neagoe, mare ban al Craiovei, Evanghelie care în momentul de fata se afla în Sfântul Munte Athos. Însemnarea o citeaza pentru prima data diplomatul si carturarul Marcu Beza (1882-1949), în cartea "Urme românesti în Rasaritul Ortodox" (1935): "Aceasta carte numita Sfânta Tetraevenghelie a cumparat-o jupân Neagoe, mare ban al Craiovei si jupânita Anca si au asezat-o în hramul Sfântului Arhiereu si facatorului de minuni parintelui nostru Nicolae din satul Coieni, ca sa lucreze pentru aceste suflete si pentru sufletele parintilor si copiilor în sfântul hram. În zilele binecinstitorului de Hristos iubitorul nostru Domn, Io Petru Voievod, fiul preabunului, Io Mircea Voievod, in anul 7071 (1563), luna Ghenarie, 11 zile."

Daca în primul document nu gasim nimic în legatura cu satul, în cel de-al doilea aflam ca la cea vreme , mai precis la 11 ianuarie 1563, în sat functiona si o biserica cu hramul Sf. Nicolae, acelasi hram pe care-l poarta si actualul lacas de cult din sat.
Demna de amintit este descrierea pe care o face întregului ansamblu Paul de Alep în 1647. Dupa ce vizitase Comana, pe drumul de întoarcere catre Bucuresti, trece si poposeste si în satul Coiani, prilej cu care face o succinta descriere a Bisericii, dar si a curtilor boieresti care se aflau în sat la acea vreme: "Spre seara am plecat, si întorcându-ne pe drumul pe care veniseram, am ajuns pe întuneric într-un sat stapânit de marele postelnic Constantin, asezat pe un loc ridicat ce domina râul Arges si numit Coiani, unde acesta are un mare palat dupa felul palatelor de la Constantinopol. Este într-adevar ceva vrednic de admirat în arhitectura celor doua cladiri principale asezate una în fata celeilalte si care nu se deosebesc câtusi de putin una de alta, cu cupolele lor si sunt zugravite în întregime spre a imita liniile valurite ale marmurei colorate. În vârful fiecarei cupole încununându-o este un cerc, întocmai ca o bucata solida din porfir foarte tare, si restelul este facut în diferite fete, asemenea cu cel al marmurei. Lemnaria este de o frumusete rara si firidele si ferestrele sunt minunate. Înlauntrul incintei este o biserica mare cu hramul Sf. Nicolae".

Biserica în forma ei actuala este ctitorie a domnitei Ilinca Cantacuzino, fiica domnlui Radu Serban si sotia lui Constantin Cantacuzino, ctitorita în 1668 – 1669. Pisania bisericii, sta marturie în piatra peste veacuri a înaltarii lacasului în numai trei luni de zile: "Aceasta sfânta si dumnezeiasca biserica care se vede zidita din temelie, este facuta de Doamna Ilinca, fata rapostaului batrân Io Serban Basarab Voievod, împreuna cu ai sai feciori: Constantin vel stolnic, Mihai vel spatar, Matei vel aga, Iordache vel camaras, pentru ca cea batrâna care mai înainte era facuta de tatal Domanei Ilinca, ce este mai sus zis batrânul Io Serban Basarab Voievod, mosul acestor coconi de aici. Rau crapându-se zidirea aceasta dintâi facuta, cealalta de iznoava începându-o au si savârsit, cu ajutorul Sfântului Nicolae, în zilele bunului crestin Domn, Batrânului Io Antonie Voievod, lasându-o parintilor stramosi buni si în veci pomana. Si a început a se lucra la mai 3 si s-a sfârsit la septembrie, ziua 18, leat 7177 – 1699"

Parohia a fost transformata în schit de maici cu viata monahala de obste, dependent de Manastirea Comana. Din anul 2011, egumena schitului este monahia Teodora Marinescu.
Se doreste restaurarea integrala a bisericii si construirea unei case monahale în apropierea fostei case parohiale.