Cartea de Aur





REGINA MARIA

Vizita Majestatii Sale, Regina Maria a României

Din dorinta de a face cunoscuta Tara, si de a vadi unele din frumusetile ei, Regina Maria ìndemnata de cuvintele profesorului Nicolae Iorga care credea ca ar putea sa miste inimile oamenilor cu condeiul ei, a descris România ìntr-o serie de schite de un pitoresc fermecator. Cartea va apare ìn mai multe editii, ìn Marea Britanie si România. Versiunea din care reproducem descrierea Comanei este aparuta la Sibiu, ìn Tipografia arhidiecezana ìn anul 1919.

"Toate ruinele au pentru mine un farmec deosebit. Cum le vad de departe, totdeauna caut sa rasbat la ele, cât de rau sa fie drumul. Cunosc una, nu departe de Bucuresti, care a pastrat linii de cea mai mare frumuseta: batrâna manastire Comana.

Zidita ìntre 1601 si 1611 de Radu Serban Voevod, biserica, ìnnoita, pastreaza ìnca osamintele acestui Domn, care a fost urmas vrednic al lui Mihai Viteazul. Ca si acest mare ìnnaintas, ìn Ardeal si-a dat el luptele. A cunoscut amarul ìnfrângerii si a murit ìn exil, - dar cenusa i s'a adus tocmai din catedrala Sfantului Stefan la Viena ca sa zaca ìn rasleata manastire pe care o ìnaltase la un term de apa, pe loc asa de singuratec.

Acuma e o ruina, ale carii nobile linii se ridica pe neasteptate spre ceruri; masiva si darapanata zace ca un balaur adormit ìntr'un Tinut de lacuri si mlastini. Un râu cu undele ìncete se mladie supt temeliile ei, si marea zidire ìsi oglindeste vechea frumuseta ìn apele ce par a se opri o clipa din mersul lor ca sa cuprinda cu iubire batrânele ziduri, odata mândru lacas de Domn.

Aproape uitata e calea ce duce acolo. Dupa topitul zapezilor e asa de adânc noroiul, ìncât numai carale cu boi daca ìsi ìncearca norocul pe acolo, si aceasta adauge ìnca la melancolica taina a locurilor.

* * *

Am fost acolo ìntr'un amurg ìnflacarat de vara; vazduhul era asa de linistit, ca parea atârnat asupra capetelor noastre, iar apele atât de odihnite ìncât rasfrângerea zidurilor parea o alta cladire rasturnata ìn ele. Vechii pareti si malul plesuv pe care stau, erau ìn aceiasi coloare; nici un capac, nici un pâlc de umbra departe ìmprejur, dar ìn râul de jos doi boi albi-cenusii cu puternice coarne intrasera pentru a-si potoli setea de seara. Stapânul lor statea de se odihnia lânga dânsii, ìn multamire lina la apusul soarelui; munca zilei si-o facusera; pace si uitare se lasasera asupra acestui colt de lume tihnit.

M'am catarat prin toate partile ruinei, strecurându-ma prin crapaturile zidurilor, urcând pe rapezi povârnisuri, ìnfruntând scari de lernn, putrede, pâna am ajuns ìn foisorul, deschis, care, cu stâlpii lui suptirei, e o adevarata comoara de arta veche.

Pe jumatate cazute sunt treptele care duc la dânsele, ìnlauntrul zidirii ìn chip de turn care-i alcatuieste baza, dar din mijlocul stâlpilor se deschide a nemargenita vedere asupra râului si a multelor mlastini de dincolo, care se pierd in departarea nelamurita a sesurilor.

Primavara, aceste mlastini se aprind de irisii ca aurul, nenumarate rate salbatece se salasluiesc prin trestii, ispitind vânatorul.

Biserica, din launtrul curtii, a fost refacuta, pierzându-si astfel frumuseta si farmecul, dar vechile ziduri ce o incunjura au pâna azi minunatele proportii ale cladirilor din acele vremuri. Pe alocurea ìndoitul pridvor de stâlpi, unul de asupra celuilalt, s'a pastrat ìnca fara ìntrerupere dar prin alte parti mândrele constructii de odinioara nu mai sunt decât, un mal, dar inform de caramizi si pietre; ierburi, flori salbatece si maracini le-au luat ìn stapânire, natura acoperind milostiv cu frumuseta ei nemestesugita ceia ce omul a lasat sa cada ìn praf; astfel neìngrijirea lui si bielsugul ei de darnicie au prefacut aceste darâmaturi ìngramadite ìntr'un colt de vraja.

De proportii urâte, vapsita ìn cenusiu si fudula, biserica, odata de un gust ales, strica, vai!, o armonie, care, altfel, ar fi desavârsita. Înlauntru, nimic interesant decât lespedea veche care ìnseamna locul unde Radu- Voda Serban ìsi doarme vesnicul somn.

* * *

Deunazi o batalie mare s'a dat de jur ìmprejurul ruinelor de la Comana.

La privelisti de moarte, de zbucium rasboinic si suferinta a cautat de sus manastirea mândra pe vremuri, ruinata si plina de groaza ìnaintea nascocirilor de astazi ale omului.

Si ce ramâne acum din draga veche manastire ? Au nimicit oare bombele culturii ultima ei frurmuseta, care ca un vis ce se pierde se tinea numai pe jumatate de vremile noastre? Cazut-a foisorul pe stâlpi, cea mai scumpa podoaba a zidirii, ìmpreuna cu atâtea altele care s'au prabusit ìn acest rasboi mai neìndurator ca toate? Cu sfâsiere de inima ma ìntreb câti fii de mame care plâng au murit singuri si nemângâiati supt umbra zidurilor ei. A ìnrosit sângele lor apa care asa de pasnic oglindea fata ranita de vremi a lacasului ? Aceiasi apa pe care ìn sara ceia de demult am vazut-o ìnrosita de ultima stralucire a soarelui, aceiasi apa care parea ca un adaus al fantasiei unui pictor la o icoana de pace si tihna ...

Auzit-a, din mormântul sau, Radu - Voda Serban glasul unor tunuri cum pe departe nu erau ìn zilele lui si si-a rupt el oare odihna? Sau poate singur in mijlocul haosului a zâmbit de un zâmbet cuminte ìnaintea sgomotelor fara folos ale acestei lumi, el care a gasit dincolo de Marea Umbra un adevar pe care nimeni din noi nu-l stie? Ca doar o vedenie mai grozava decât toate bombele navalitorului n'o fi rupt si patul unde dupa atâtea rataciri Voda a crezut ìn sfarsit sa-si afle rapausul!

Întrebari fara raspuns ìnca, fiind Comana astazi ìntre locurile care nu mai sunt ale noastre ...

Si e acum vremea când stânjinei galbeni auresc ratacirile multe ale apelor; dar nu vine una sa-mi spuie cum e chipul pe care astazi râul cu mers ìncet ìl oglindeste ìn apa-i care deunazi ìn alt rosu s'a aprins decât de-al soarelui murind.

* * *

Nu departe de Comana este un loc al carui nume-l stie orice Român: Calugarenii, lânga apa Argesului. Caci aici ìn zilele de mult trecute Mihai Viteazul a câstigat batalia-i asupra Turcilor. Povestea spune apriat ca vitejia ìnsasi a marelui voinic a dobândit biruinta: cu securea ìn mâna s'a aruncat el ìn valmasag, raspândind groaza prin rândurile dusmanului.

Munteni, Unguri, Ardeleni, ba pâna si Cazaci erau sub porunca viteazului Mihai, si toti boierii tarii luptau lânga dânsul. În aceasta neuitata batalie multi Turci de ranguri mari si-au perdut viata, ìntre altii Pasa de Caramania, iar Marele - Vizir Sinan care era mai mare peste dânsii, a fost ranit si doborât jos de pe cal.

Dar o lata lupta, cu atât mai ucigasa s'a dat ieri ìn jurul Calugarenilor. N'au avut ìnca vreme istoricii sa povesteasca amanuntul framântarilor sângeroase care zac ìnca ascunse ìn taina si ìn durere, nici nu putem spune astazi câti dintre vitejii nostrii si-au lasat vieata pe locul acesta.

O cruce veche sta aici, ìnnegrita si batuta de vremi, de proportii uriase: sumbra ei frumuseta, m'a chemat adesea sa'i privesc laturile pline de slove sapate. Sunt rânduri scrise de sus pâna jos, pe o parte si pe alta, si cuvinte pe bratele rastignirii, - dar nu s'a scis ìnca si povestea bataliei ce am dat'o noi la Calugareni. Si eu nu stiu cine va fi s'o scrie, nici ìn ce cuvinte, dar un lucru, pe acela ìl stiu: povestea pe care un neam ìntreg a ìnsemnat'o aici cu sânge si lacrimi..."


În testamentul Reginei se gaseste o ultima adresare catre poporul român si catre tara, semnificativa pentru sentimentele ce le nutrea: "Tarii mele si Poporului meu, Cand veti ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tacerii vesnice, care ramane pentru noi o mare taina. Si totusi, din marea dragoste ce ti-am purtat-o, as dori ca vocea mea sa te mai ajunga inca odata, chiar de dincolo de linistea mormantului. [...] Eu am ajuns la capatul drumului meu. Dar inainte de a tacea pentru vesnicie vreau sa-mi ridic, pentru ultima data, mainile pentru o binecuvantare. Te binecuvantez, iubita Romanie, tara bucuriilor si durerilor mele, frumoasa tara, care ai trait in inima mea si ale carei carari le-am cunoscut toate. Frumoasa tara pe care am vazut-o intregita, a carei soarta mi-a fost ingaduit sa o vad implinita. Fii tu vesnic imbelsugata, fii tu mare si plina de cinste, sa stai vesnic falnica printre natiuni, sa fii cinstita, iubita si priceputa. Am credinta ca v'am priceput: n'am judecat, am iubit..."

(Maria Regina României, Tara mea, traducere din englezeste de Nicolae Iorga, editia a III - a, Editura Librariei Pavel Suru - Bucuresti, Tiparul tipografiei arhidiecezane, Sibiu, 1919, partea a II - a, cap. 3, pp. 124 - 129)