Vizita profesorului Nicolae Iorga – 1908
A patra descriere selectata pentru prezentul articol este facuta de marele Nicolae Iorga. Este relatata si descrierea pe care o face satului Comana si drumului spre Coieni - Mironestii de astazi:
"Trenul strabate parti din Bucuresti, câmpii drepte, modâlci de lut, iarasi case risipite, se opreste la Cotroceni, ìn Dealul Spirii, face un popas mai lung ìn gara ìntinsa, modern alcatuita, a Filaretului si, ìn sfârsit, ìsi ia avìntul de-a lungul sesului, larg, fara de margeni, care duce ìn jos, prin Vlasca, spre Dunare, la Giurgiu.
Araturi oachese despart lanurile pe care grâul tânar, bine rasarit acuma, dupa ploi, ìn octombre, se intinde ca un moale covor fraged, luminos si vesel. Cerul cenusiu, blând, cu norii ìnalti, se bolteste linistit si trist.
Cele câteva statii sìnt ìntesate de tarani: preotii spun ca, de cìnd cu trenul, ei lasa bucuros slujba pentru a se gramadi ìnaintea vagoanelor zorite care aduc chipuri noua. Vezi multe croieli de trup si de fata foarte straine: pe lânga linii fine, ochi buni cu taietura aleasa, mustati rare si suptiri, un stat mladios, par si mai neplacute fapturile scurte, ìndesate, cu picioarele arcuite, cu fata botita, fruntea mica, ochii ìnfundati, neìntelegatori sau crunti, falcile iesite, mustatile groase. În port se vede la toti ìnrâurirea bulgareasca: caciula ìnalta, deopotriva sus si jos, ca un stiubei, se ìnfunda pe ochi, un mintean albastru de lâna ìnvesmânta cosul trupului; brâul rosu, lasat ìn voie, ìmpodobeste mai mult decât ìncinge, salvarii mai mult bruni se string ìn falduri grei si urâti, atârnând ìn jos ca o traista: ciorapi, albi sau colorati, se ridica peste salvari; podoabele sìnt ìn cusaturi si gaitane, rosii si verzi. Toate femeile au haine de oras, ìn care nu se amesteca nimic din vechea ìmbracaminte taraneasca, parasita de multa vreme aici, pe cìnd ea mai traieste ìnca ìn Teleorman, Olt si ìn sesul Romanatilor si Doljului.(...)
Înca putintel, si pe o alta culme din acest ses de privelisti neasteptate, zidurile ruinate ale Comanei, cu spârcuiri rosii ca sângele, se oglindesc ìn apa, mai cu totul neteda, a Neajlovului. Doua turnuri cu niste cupole grele rasar din cadrul, zimtuit si spart de negre feresti moarte, al darâmaturilor.
În fata, spre râul lat, alb ca de argint, ìnainteaza sus, la catul al doilea, un balcon, cu patru stâlpi de piatra lucrati la baza si la crestet.
Zidurile aceste erau, ìn vremuri, de o mare putere, si lucrul lor e foarte ìngrijit, din caramizi bune si din putina tencuiala tare. Turnuri boltite pazeau din loc ìn loc asupra marii ìntinderi usor ìnvaluite, samanata odinioara cu paduri dese - acolo unde acum sìnt de multe ori copaci razleti. Radu-voda Serban, urmasul lui Mihai Viteazul, le-a facut sa se ìnalte, si tot el e si ctitorul bisericii. Egumenii greci, cari au prefacut-o ìntr-o casa de locuit, si ea darâmata, astazi, o parte din zidurile acestea cu turnuri boltite, arcade si chilii, au schimbat ìnsa cu totul biserica supusa ìntâi unei ìnnoiri din partea lui Serban, fiul lui Draghici Cantacuzino si stranepot al lui Radu-voda, ìnca din 1699-1700. Astazi mormântul care cuprinde ramasitele celui dintâi ìntemeietor, ale lui Draghici, apoi si ìn sfârsit, ale unui fiu al acestuia ìnfatiseaza singurul frumos lucru vechi ìn cladirea meremetisita asa demult, ìncât nu se mai poate recunoaste nimic. Radu-voda a fost adus aici din strainatate, unde murise ca fugar, fiind ìngropat ìntâi, cu voie de la ìmparatul, ìn catedrala vieneza a Sfântului Stefan, apoi si fiul "Viteazului", Patrascu.
Coborâm dealul manastirii, care se ìnfatisaza altfel, dar totdeauna impunator de romantica, atunci cìnd o privesti din locuri si departari deosebite. Satul e mare si foarte bine tinut: casele cu caciuli de trestie frumos cladite, cu fatade de stâlpi suptiri, albastriti, cu feresti multe si mari, sìnt din cele mai bune ce se pot gasi ìn ses. Patule de vergi, date cu lut ìn partea de jos, ìmprejmuiri ìngrijite. O scoala noua mare si un monument al soldatilor din 1877 pe o piata cu doua cârciume, dintre care una se intituleaza "restaurant". Taranii pierd timpul duminecii strânsi ìn mijlocul drumului, mai sfatuind, mai certându-se. Putini beau la grecii cârciumari, dintre cari unul vinde friptura de porc si un tulburel acru care te da ìn boala a doua zi. Vazându-ma cercetator de lucruri vechi, el ìmi ofera cu multa gravitate, pentru suma de saizeci de lei, acea “carte veche” care e Les Miserables de Victor Hugo, si se arata foarte jignit când o refuz. Cineva, spune el, a vrut sa-i dea patruzeci de lei pe dânsa si n-a primit asteptându-ma pe mine!
În carute cu paie, care zguduie amarnic, mergem spre satul Coeni, unde mi s-a spus ca e o biserica veche si ale carii vechi stapâne, jupânesele Ana si Maria, au fost mama si bunica domnului care se odihneste la Comana.
Îndata ne coborìm ca pe niste trepte uriase prin padurea Comanei, vestita printr-o lupta de acum un veac si jumatate. Rusii ìn fruntea carora se gasea bogatul, ambitiosul boier muntean Pârvu Cantacuzino, au fost prinsi aici de cetele turcilor si prapaditi cu desavìrsire.
Pe locul vechilor stejari cari fura strapunsi atunci de gloante si stropiti de sânge, sìnt astazi copaci tineri. Numai ìn unele adâncuri, ìn care soseaua trece printre doua pravalisuri adìnci, trunchiurile fug mladioase pìna la ìnaltimi mari, rasarind dese din terna grasa pe care mucezeste aurul sters al frunzelor moarte."
(N. Iorga, România cum era pâna la 1918, vol I, ìn colectia România munteana, Ed. Minerva, BPT 1972, cap. VI: Vlasca, 3 – Comana, Dobrenii, Fierastii, pp. 228 – 231)