Cartea de Aur





RADU SERBAN domn al Tarii Românesti (1601; 1602-1610; 1611, † 1620)

Urmas prin femei al boierilor Craiovesti din secolul XVI, ramura din judetul Vlasca, cu resedinta la Coiani (Mironesti), nu departe de care la 1588, pe când era paharnicul al II-lea, a ctitorit cea de-a doua manastire de la Comana, pe locul celei a lui Vlad Tepes, Mare paharnic al lui Mihai Viteazul, facând parte din gruparea boiereasca antiotomana, dupa moartea marelui voievod a fost ales domn (1601) având experienta militara si fiind atunci cel mai bogat boier al Tarii Românesti. Cu el începe marea dinastie a Craiovestilor, care si-au zis „Basarabi”, pentru a face legatura cu vechea dinastie a lui Basarab I, fara numele de familie. Urmasii lui Radu Serban, „Basarabii Craiovesti” si Cantacuzinii proveniti din fiica sa Elina Cantacuzino, au dominat istoria politica a Tarii Românesti tot veacul XVII.

Adevarat curtenitor al lui Mihai Viteazul, a participat la luptele antiotomane ale Ligii Crestine (1593-1606), obtinând biruinte demne de marele sau predecesor: asupra tatarilor (la Ogretin-1602), a turcilor (la Belgrad-1602, Silistea, Hârcova, Braila-1603) si a principilor filoturci ai Transilvaniei, Moise Szekel si Gabriel Bathony (lânga Brasov-1603, respectiv 1611) . A dus o politica de refacere a tarii, grav afectata de marile razboaie antiotomane precedente, si a avut relatii strânse cu Transilvania, Moldova si Casa de Austria, bucurându-se de o mare faima peste hotare, dar si în interior, unde i s-a închinat chiar o balada populara. Asa cum îl caracterizeaza si numele sau de botez, Serban ( = serbul, robul lui Dumnezeu) a sustinut Ortodoxia pâna la Muntele Athos si s-a dovedit drept fata de toti în judecatile divanale.

Înalta Poarta nu l-a iertat, si în 1611 l-a înlaturat de la domnie. Dar în cei noua ani de exil în tinuturile imperiale (1611-1620) s-a implicat adânc în evenimentele politice din Tarile Române si în proiectele antiotomane ale imperiilor. Astfel ca în martie 1620, când s-a stins din viata la Viena, a fost înmormântat în marea catedrala vieneza Sfântul Stefan. La 1640 fiica sa cea mare, Ancuta, i-a adus osemintele la manastirea Comana, pe care Radu Serban o destinase ca necropola a familiei sale, împreuna cu ramasitele sotului ei Nicolae Patrascu, fiul lui Mihai Viteazul, decedat în 1627, la Gyor (Raab), asezându-le într-un mormânt comun, în care astfel se împleteste vechea dinstie a urmasilor lui Basarab I, cu cea a Basarabilor-Craiovesti.

În acest mormânt apoi au intrat si alti urmasi ai lui Radu Serban, din cealalta fiica a sa, Elina Cantacuzino, sub lespedea care se vede astazi.

Cu toate ca a intrat în conul de umbra al faimei lui Mihai Viteazul, Radu Serban a reluat, pe alt plan si în alte conditii istorice, faptele marelui sau predecesor, fiind o figura de seama a istoriei românesti.