de Prof.univ.dr. Constantin Rezachevici

Se stie cu aproximatie când si cum a fost ucis Vlad Tepes: înainte de 10 ianuarie 1477, ca urmare a unui complot al boierilor partizani ai lui Basarab cel Batrân Laiota, dupa o lupta cu turcii care îl aduceau pe acesta din urma la domnie. Unde însa s-a petrecut omorul? In functie de raspunsul la aceasta întrebare se poate încerca stabilirea locului unde a fost înmormântat. Nicolae Iorga, cu autoritatea sa stiintifica bine cunoscuta, a orientat mult timp eronat parerile spre zona de nord a Bucurestilor, vorbind de uciderea lui Tepes "printr-un act de tradare, pe care traditia-l fixeaza la Balteni, lânga Bucuresti, unde e o frumoasa biserica, refacuta în secolul al XVII-lea, adaugându-se si credinta ca trupul lui s-ar fi aflat supt cutare piatra fara inscriptie din biserica, plina de morminte tragice, de la Snagov". Asadar, marele istoric se refera si el la o "traditie" si la amintita "credinta" conform carora Vlad Tepes e înmormântat la Snagov.
"Traditia" la care face aluzie N. Iorga priveste însa pe Vlad Dracul, tatal lui Tepes, urmarit si ucis de ostenii lui Ioan de Hunedoara la sfârsitul anului 1447, "pe care l-a ajuns moartea în satul Balteni", dupa amintitul document domnesc din 3 aprilie 1534. Desi pasajul din document a fost publicat înca din 1905 si s-a observat, atunci si imediat dupa aceea, ca se referea la Vlad Dracul, N. Iorga si-a pastrat întreaga viata parerea ca informatia respectiva îl privea pe Vlad Tepes, în timp ce Vlad Dracul putea, dupa parerea lui, "sa fi fost cel din urma domn îngropat la Cozia". A contribuit la aceasta si faptul ca satul Balteni la care se refera el, aflat în judetul istoric Ilfov (între actuala gara Scrovistea si Peris, la miazanoapte de Bratulesti si Cocioc), la nord de Bucuresti, se gasea în apropiere, spre apus, de Snagov. Deci, dupa N. Iorga, moartea lui Tepes ar fi survenit în apropierea manastirii ctitorite, dupa "traditie", de acesta, astfel ca el nu s-a îndoit niciodata ca temutul voievod a fost înmormântat la Snagov. Cu toate ca, în acest caz, confuzia pe care o facea Iorga între cei doi Vlad, tata si fiu, fusese sesizata, Nicolae Stoicescu, autorul, pâna în prezent, al celei mai temeinice monografii despre Vlad Tepes, a ramas si el influentat de parerea marelui istoric, aratând ca "prin aceeasi regiune îsi va fi gasit sfârsitul si Vlad Tepes".

Atentie la drum!
Dar topicul Balteni, unde a fost omorât Vlad Dracul, nu este cel din Ilfov, cum se afirma pâna acum, ci acela din judetul Dâmbovita, astazi între Contesti si Racari, cam la jumatatea drumului dintre Târgoviste si Bucuresti. Acolo, ostenii lui Ioan de Hunedoara, care veneau dinspre Târgoviste, unde se afla comandantul lor la 4 decembrie 1447, l-au ajuns si ucis pe tatal lui Vlad Tepes, care se retragea spre Bucuresti. Nici Baltenii din Ilfov, nici cei din Dâmbovita nu sunt atestati documentar înaintea actului din 3 aprilie 1534 si nici mult timp dupa aceea. Cum însa Vlad Dracul se retragea în fuga din Târgoviste spre Bucuresti, prin jud. Dâmbovita, pe un drum pe care pâna în prezent istoricii n-au avut curiozitatea sa-l reconstituie, precizez acum ca este vorba de "Drumul Sarii". Pornea de la Ocna Mica sau Ocnita (nord-est de Târgoviste), cobora spre sud-est pe la Contesti, strabatea mosia Balteni (pe teritoriul careia a fost ajuns si ucis Vlad Dracul), îndreptându-se spre rasarit, spre Colacu, urma un timp cursul Colentinei, trecea prin Mogosoaia, intrând prin partea de apus a Bucurestilor, pe "Drumul Serii" (cum se spune azi gresit în loc de "Drumul Sarii"), intersecta Calea Craiovei (azi Rahovei) si apoi, prin Magurele, se îndrepta spre Giurgiu. Baltenii de Dâmbovita sunt departe de cei din Ilfov, unde Vlad Dracul nu avea ce sa caute, de vreme ce fugea de la Târgoviste spre Bucuresti pe "Drumul Sarii"! Si apoi daca Vlad Dracul ar fi fost ucis la Baltenii din Ilfov, el si nu fiul sau Tepes ar fi fost cel înmormântat la Snagov!
Dar si în cazul stabilirii locului unde a fost ucis Tepes s-a pornit de la ideea preconceputa, transmisa din autor în autor, ca acesta fusese înmormântat la Snagov si, ca atare, locul unde fusese omorât era în apropiere.
Alte pareri conjuncturale, care plaseaza omorârea lui Tepes la nord de Bucuresti, din ratiuni de reclama comerciala, "în zona comunei Voluntari", loc agrementat pentru naivi dornici de spectaculos si cu fenomene paranormale fara nici o legatura cu domnul român, nu pot fi luate în serios.

Dealul care face lumina
In realitate, daca Vlad Dracul, care venea de la Târgoviste spre Bucuresti, putea fi ucis în zona Baltenilor Dâmbovitei, la nord de Bucuresti, trei decenii mai târziu, fiul sau Tepes si-a pierdut viata în timpul luptelor cu Basarab Laiota, care observ ca venea cu oaste turceasca din partea opusa, de la Giurgiu, asadar, de la sud de Bucuresti. In consecinta, locul luptelor lui Tepes cu turcii lui Basarab Laiota si al uciderii sale trebuie cautat la sud de Bucuresti. Unde anume, izvoarele vremii nu precizeaza. Strainii nu erau interesati de locul ca atare, ci de faptul în sine al disparitiei lui Vlad Tepes, iar relatari interne nu s-au pastrat. Doar în Povestirea a XVIII-a despre Dracula, redactata în slava veche la 1486, apoi tradusa în ruseste, se da un mic detaliu toponimic, anume ca atunci când oastea lui Tepes a gonit pe turci, "Dracula de bucurie s-a suit pe un deal [subl. ns.], sa vada cum taie pe turci si s-a departat de oaste", astfel putând fi ucis de catre complotisti. Detaliul se potriveste doar cu zona de la sud de Bucuresti, astfel de dealuri putând fi întâlnite pe vechiul drum de la Giurgiu la Bucuresti, la nord de acesta din urma, pâna în zona Snagovului neexistând nici o urma de deal.
Fara îndoiala ca Vlad Tepes a fost ucis undeva pe drumul Bucuresti-Giurgiu. Si asa cum se obisnuia, trupul sau, încaput pe mâna rivalului Basarab Laiota, a fost înmormântat, fara capul trimis la Poarta, desigur, datorita împrejurarilor si fara podoabe deosebite sau chiar o lespede funerara corespunzatoare, în cea mai apropiata manastire ctitorita sau legata de numele sau. O astfel de manastire se afla în zona, si înca amintita într-o danie a lui Vlad Tepes din 27 septembrie 1461. Este manastirea Comana, din judetul istoric Vlasca, asezata într-un punct strategic, în stânga si spre mijlocul vechiului drum care merge de la Bucuresti la Giurgiu. La 27 septembrie 1461, aflam dintr-un fragment de document pastrat într-o traducere din 1797, Tepes daruieste, din pacate nu s-a pastrat numele beneficiarului, "satul Calugareni si hotarul, ca sa fie hotarul de la metoh pe calea Giurgiului pâna în calea Prundului si din calea Prundului pâna în calea Mujdreanului si din calea Mujdreanului în jos pâna în vale si de acolo pa vale, ca sa fie hotarul pâna unde se împreuna cu balta Comanei, drept în iezerul Câlnitei" (Câlnistei).
In traducerea din 1797 manastirii Comana i se spune simplu "metoh", pentru ca nu mai era alta în zona, termenul respectiv, care însemna manastire închinata, provenind la data aceea de la faptul ca fusese închinata la 1728 de catre Nicolae Mavrocordat (1716; 1719-1730) Sfântului Mormânt, adica Patriarhiei de la Ierusalim. Manastirea Comana este pomenita acum, în 1461, pentru prima oara ca beneficiara daniei lui Vlad Tepes, ca si numele satului Calugareni, aflat în vecinatatea ei. Cum însa hotarul satului începea chiar de la manastire, desigur, cu el a început înzestrarea cu mosii a manastirii Comana, astfel încât ctitorul acesteia trebuie sa fi fost chiar Vlad Tepes, asa cum, de altfel, admite întreaga istoriografie a problemei. Tot în 1461 Tepes a ctitorit biserica din orasul Târgsor si este probabil ca cele doua lacasuri sa faca parte dintr-o preocupare a lui pentru înaltarea unor astfel de zidiri, chiar în anul când se pregatea de ridicarea sa la lupta antiotomana. De altfel, el a început ostilitatile cu turcii la Giurgiu, în a doua parte a anului 1461 si este foarte posibil ca dania din 27 septembrie 1461 catre manastirea Comana sa fi fost facuta în contextul acestor împrejurari, cu atât mai mult cu cât manastirea, chiar nefortificata la început, era asezata strategic pe o înaltime, pe malul drept al Câlnistei, înconjurata de apele acesteia care o faceau dificil de cucerit pentru invadatorii care veneau dinspre Giurgiu. Foarte probabil aceasta a si fost ratiunea înaltarii ei în acel loc.
Vizitând-o în 1657, Paul de Alep arata, referindu-se la amplasamentul ei: "Aceasta manastire este asezata ca într-o insula, fiind înconjurata de lacuri si de balti, de apa si de mocirla de nepatruns. Si nu este nici un drum [care sa duca] la ea. Ei [calugarii] spun: Daca împaratul [sultanul] ar veni sa poarte razboi împotriva ei cu întreaga lui armata, el nu ar fi în stare sa [o] biruie, ceea ce pare adevarat, caci pozitia ei este foarte puternica..." La 1861 Cezar Bolliac vorbeste si el despre faptul ca apa Câlnistei "se împarte aici în doua si formeaza helesteie largi, ca sa ocroteasca din toate partile un pisc aparat numai la o parte de un mal. Mâna omului a mai ajutat natura, a largit si adâncit gârla, încât este neapropiata [de nepatruns] peninsula în toate partile". Aceste lacuri si mlastini au fost secate în parte "pe o întindere de 500 pogoane" în 1876, din ele ramânând astazi doar un singur helesteu.
In legatura cu ctitorirea Comanei de catre Vlad Tepes nu mai e vorba de o traditie. Existenta actului din 1461 prin care satul Calugareni era daruit manastirii e confirmata de Ioan Brezoianu, care a vazut si alte documente ale manastirii, înainte de a fi înstrainate de calugarii greci, dupa 1850, si din marturia sa documentata publicata în 1861 rezulta limpede ca întemeietorul Comanei este Vlad Tepes. Existând aceasta ctitorie a voievodului în apropierea locului în care a fost ucis în timpul luptelor cu turcii care îl aduceau pe Basarab Laiota si care veneau dinspre Giurgiu, fapt care nu a fost observat pâna acum, trebuie sa ne întrebam ce rost ar fi avut ca adversarul sau sa-i trimita trupul dincolo de Bucuresti, tocmai la manastirea Snagov, de care Tepes nu era legat, în realitate, prin nimic? Inmormântarea lui Tepes în prima biserica a manastirii Comana este, desigur, tot o ipoteza, dar este cea mai plauzibila.
Din pacate, aceasta prima biserica a manastirii Comana, unde va fi fost mormântul, ca de altfel întregul complex arhitectonic din sec. XV, nu mai exista. Ea a fost însa bine evidentiata pe cale arheologica, în urma sapaturilor întreprinse aici în timpul lucrarilor de restaurare din 1971-1972 a celei de a doua manastiri din sec. XVI-XIX.

Biserica de sub chilii
Ctitoria lui Tepes era o biserica de lemn pe fundatii de caramida de calitate, plasate pe piloti scurti de stejar, de plan dreptunghiular, cu o absida a altarului de forma poligonala cu trei laturi, edificiul având dimensiunile exterioare de 12 × 10 m, o distanta interioara de 8 m între zidurile lungi si adâncimea absidei altarului de 2 m. Biserica suprapune un strat de cenusa datorat defrisarii prin foc a terenului si s-a aflat pe latura sudica a incintei actualei manastiri, partial sub un rând de chilii. Era tencuita pe ambele fete, fiind pictata în interior, unde a putut fi identificat si un paviment de caramida. Tot în interior s-a descoperit si un mormânt (M 59) pe la mijlocul laturii sudice, care nu a putut fi identificat, iar în exterior mormintele cercetate ale necropolei au fost datate, pe baza monedelor descoperite în ele, dupa 1444/1445 pâna dupa 1574.
La 3 m spre nord-est de aceasta prima constructie, sub naosul actualei biserici, au fost descoperite fundatiile de caramida (4 × 4 m) ale unui turn de clopotnita de lemn, apartinând bisericii din sec. XV. Iar la numai un metru spre apus de acesta s-a aflat un mic corp de chilii. Aceasta era manastirea nefortificata, ctitorita de Vlad Tepes la mijloc de paduri si ape.
In lipsa pietrei funerare, mormântul amintit de pe latura sudica a bisericii acestei manastiri, desi asezat într-un loc potrivit pentru ctitor, ar putea fi numai ipotetic atribuit lui Vlad Tepes. Oricum, daca nu este acesta, cel al marelui voievod trebuie sa se fi aflat în acelasi lacas, poate nedescoperit, sau, mai probabil, dezafectat odata cu întreaga biserica spre sfârsitul sec. XVI. Atunci, mai precis la anul "7097" (1588-1589), Serban, al doilea paharnic din Coiani (Mironesti, com. Gostinaru, jud. Giurgiu), viitorul domn al Tarii Românesti Radu Serban (1601; 1602-1610; 1611), demoleaza în întregime vechea ctitorie a lui Vlad Tepes (biserica, turnul clopotnitei si chiliile), pe locul ei, de fapt pe o suprafata mult extinsa, îndeosebi spre nord-est, ridicând "den temelie" o noua manastire Comana. Noul ctitor, bogatul urmas al boierilor Craiovesti, ramura din judetul istoric Vlasca, îsi avea resedinta stramoseasca în satul Coiani, la numai 8 km spre rasarit de manastirea lui Vlad Tepes. Ca atare, Serban paharnicul a darâmat mai întâi turnul-clopotnita, ale carui temelii s-au aflat sub naosul noii biserici ridicate de el din caramida, de dimensiuni mai mari (19,5 m lungime), dupa care a demolat biserica si chiliile vechi, aflate la 11 m spre sud, pe locul lor ridicând zidul cu încaperi gospodaresti de pe latura sudica a incintei sale. In final, noua manastire Comana arata ca o adevarata cetate de câmpie: patrulater neregulat masurând 61,20 × 55,50 m pe laturile mari, cu ziduri exterioare si cinci turnuri iesite în afara zidurilor pentru apararea curtinei, de asemenea plina de guri individuale de tragere si chiar lacasuri pentru tunuri mici de cetate. Ulterior, manastirea lui Radu Serban a fost refacuta în 1700 de Serban Cantacuzino mare paharnic, suferind noi interventii în sec. XVIII si XIX.

Similitudine peste secole
Biserica a devenit necropola lui Radu Serban, a celor doua fiice ale sale Anca si Elina, a lui Nicolae si Mihai Patrascu, sotul si fiul primeia, a lui Draghici Cantacuzino, fiul celei de a doua, si a fiilor acestuia Constantin si Serban, ultimul cu sotia si fiica. Nimic nu mai amintea de biserica de lemn a lui Vlad Tepes, ale carei temelii zaceau înca de la 1588-1589 sub bucatariile si camara de pe latura sudica a incintei manastirii lui Radu Serban, ulterior a Cantacuzinilor scoborâtori din acesta.
Nu e de mirare deci ca aici nu s-a pastrat nici o traditie referitoare la mormântul lui Vlad Tepes, domn ce provenea dintr-o cu totul alta familie domneasca, cea a Draculestilor, descendenta din Basarab I. Abia dupa 1861, când Ioan Brezoianu a pus în evidenta documentul lui Vlad Tepes din 27 septembrie 1461 si care se mai pastra în întregime la acea data, a început sa se vorbeasca despre ctitorul primei manastiri Comana. Pe la 1960 chiar si satul aflat la vreo 4 km sud-vest de manastire era numit Vlad Tepes.
In legatura cu mormântul lui Tepes, aflat foarte probabil în ctitoria sa de la Comana, este interesant de subliniat similitudinea, peste secole, a înmormântarii unui Cantacuzin, cazut si el în lupta cu turcii pe drumul Bucuresti-Giurgiu, în ctitoria familiei sale, cea de-a doua manastire de la Comana. In 1769, în vremea razboiului ruso-turc din 1769-1774, Pârvu Cantacuzino, din neamul lui Draghici Cantacuzino (nepotul de fiica, Elina, al lui Radu Serban), aflat împreuna cu maiorul rus Andreh în fruntea unor trupe rusesti, a fost surprins de turci în padurea Comanei si ucis odata cu maiorul rus, fiind îngropat în chiar mormântul ctitorului manastirii, Radu Serban, care îl împartea cu ceilalti trei Cantacuzini amintiti mai sus. Cazut ca si Tepes în lupta cu turcii pe lânga acelasi drum Bucuresti-Giurgiu, Pârvu Cantacuzino n-a fost dus în vreo alta manastire departata a Cantacuzinilor, la Margineni-Prahova, de pilda, ci a fost adus în ctitoria de familie cea mai apropiata de locul luptei: cea de a doua manastire Comana, iar depunerea sa chiar în mormântul ctitorului arata ca s-a tinut seama de descendenta sa din acesta. La fel trebuie sa se fi întâmplat si în cazul lui Vlad Tepes, fiind înmormântat în cea mai apropiata ctitorie a sa.
Ce mai ramâne din legenda înmormântarii lui Vlad Tepes la Snagov? Nimic, fireste, caci la o cercetare atenta majoritatea legendelor se destrama. O spune frumos talentatul reporter F. Brunea-Fox, care în 1933, odata cu sapaturile arheologului Dinu V. Rosetti, nu s-a sfiit sa îmbrace costumul de scafandru pentru a cauta asa-zisa biserica de lemn prabusita în apele lacului Snagov (paraclisul lui Vladislav II, demolat de fapt cu câtiva ani înainte de 1844). N-a gasit, fireste, "decât neant. Caci asta-i, iubiti cititori, soarta legendelor, când te apropii prea intens de ele [...] Legendele sunt sortite sa ramâie legende, notiuni tabú, intangibile. Materialul lor eteric n-asteapta decât umbra gestului, ca sa se risipeasca, precum parfumul". Asa si cu "mormântul" lui Vlad Tepes de la Snagov.
Zadarnic, asadar, lumineaza si azi portretul sau candela de pe lespedea fara inscriptie din fata altarului bisericii de la Snagov a lui Neagoe Basarab si Mircea Ciobanul din sec. XVI, lespede care mult timp a acoperit o groapa neolitica cu resturi de oase animale. Naivii se înfioara degeaba, crezând ca au în fata mormântul temutului Dracula. Nu mai putin se lasa pacaliti cei chipurile avizati carora li se prezinta drept mormânt al lui Tepes cel din stânga usii de intrare în pronaosul aceleiasi biserici de la Snagov, care dateaza de fapt, ca si celelalte morminte interioare, din sec. XVI! Iar povestea romantata de care a fost învaluit, greu de crezut chiar în sec. XV, cu turnir, coronita si inelus daruite, chipurile, de o domnita celui înmormântat acolo, oricum simpla fantezie referitor la veacul XVI când a trait cu adevarat cel înmormântat acolo, e greu de acceptat ca ar putea fi aplicata unui cadavru fara cap, cum era cel al lui Vlad Tepes, plin de rani si înmormântat de inamicul sau, probabil cu echipamentul de lupta purtat atunci când a fost omorât. In astfel de cazuri, mortul era îngropat în cea mai apropiata ctitorie a sa sau a familiei sale.
O astfel de ctitorie a lui Vlad Tepes era manastirea Comana, aflata chiar în apropierea drumului Bucuresti-Giurgiu, lânga care a fost ucis. Odata cu biserica de lemn de aici, demolata în 1588-1589, ale carei temelii au pierit sub cladirile laturii de sud a incintei noii manastiri construite de Serban paharnicul (viitorul domn Radu Serban), a disparut, desigur, si mormântul lui Vlad Tepes, dupa o dainuire de aproape 130 de ani. Astfel ca înmormântarea vestitului domn în prima biserica a manastirii Comana, ctitorita de el, desi este o ipoteza, ramâne totusi cea mai probabila.